Echipa Contabilii.ro

Auditul statutar: definiţie, rol şi obiective

Attention: open in a new window. PDFPrintE-mail

Auditul statutar: definiţie, rol şi obiective

            Prin audit statutar se înţelege examinarea efectuata de un profesionist contabil competent si independent asupra situaţiilor financiare ale unei entitati in vederea exprimarii unei opinii motivate asupra imaginii fidele, clare si complete a pozitiei si situatiei financiare precum si a rezultatelor (performantelor) obtinute de aceasta.

Altfel spus, auditul statutar este auditul financiar efectuat de auditori statutari care examineaza (verifică) si certifica în totalitatea lor situatiile financiare, potrivit normelor de audit, inclusiv activitati si operatii specifice intreprinderii auditate, in virtutea unor dispozitii legale (legea contabilitatii, legea societatilor comerciale, legea pietelor de capital etc.), ca urmare a mandatului primit din partea proprietarilor intreprinderii (actionari, asociati).

Elementele de bază ale conceptului de audit statutar sunt:

            -profesionistul competent si independent care poate fi o persoana fizica sau o persoana juridica;

            -obiectul examinarii efectuata de profesionistul contabil il constituie situatiile financiare ale entitatii, in totalitatea lor: bilant, cont de profit si pierdere si celelalte componente ale situatiilor financiare, in functie de referentialul contabil aplicabil;

            -scopul examinarii: exprimarea unei opinii motivate cu privire la imaginea fidela, clara si completa a pozitiei financiare (patrimoniului), a situatiei financiare si a rezultatelor obtinute de entitatea auditata;

            -criteriul de calitate in functie de care se face examinarea si se exprima opinia il constituie standardele (normele) de audit si standardele (normele) contabile.

           

            Orice definitie a auditului statutar trebuie să tina cont de nevoile si asteptarile utilizatorilor, in masura in care acestea sunt rezonabile, precum si de capacitatea auditorului statutar de a raspunde acestor nevoi si asteptari.

Nevoile si asteptarile utilizatorilor pot fi considerate rezonabile, dacă:

·       sarcinile au fost descrise de lege;

·       există persoane interesate care doresc să plăteasca pentru serviciile respective;

·       există un auditor interesat să ofere un serviciu (pentru un preţ care reflectă, în special, nivelul de calificare, dificultatea acţiunii, numărul de ore şi riscul implicat) si are competenta să o facă.

Publicul se asteapta ca auditorul statutar sa joace un rol in protejarea intereselor sale, prin oferirea unei reasigărari referitoare la:

 

·       acuratetea declaratiilor financiare;

·       continuitatea exploatarii si solvabilitatea firmei;

·       existenţa unor fraude;

·      respectarea de catre firmă a obligatiitor sale legale;

·      comportamentul responsabil al firmei faţă de problemele legate de media si problemele sociale.

 

Analiza modului în care nevoile si asteptarile publicului sunt rezonabile conduce la urmatoarele concluzii:

 

             Distincţia audit statutar (legal), audit contractual

            Auditul statutar (legal) se inscrie, prin definitie, intr-un cadru stabilit de lege si isi are originea in legea societatilor comerciale; numai in acest context auditorul - denumit comisar de conturi, auditor statutar, cenzor - exercita o misiune de audit in aplicarea textelor legale.

            Unele legislatii naţionale obligă anumite societati comerciale la desemnarea unuia sau mai multor auditori.

 

Ceea ce caracterizeaza un auditor statutar (legal) de auditul contractual se referă la:

a) Numirea auditorului statutar (legal) se face de catre adunarea generala a actionarilor sau asociatilor. Aceasta inseamna că auditorul statutar este numit de catre detinatorii de capital ai societăţii; intr-un anumit fel inseamna ca auditorul statutar este in serviciul actionarilor carora le aduce o securitate relative asupra situaţiilor financiare ale societătilor lor.

            b) Orice auditor statutar e mandatat, de regula, pentru o durata de 5 -7 ani; rezulta ca misiunea de audit de baza este o misiune plurianuala, ceea ce permite auditorului sa progreseze in cunoasterea intreprinderii si sa abordeze in mod privilegiat anumite aspecte specifice.

            c) Auditorul statutar emite in toate cazurile un raport de audit care are un conţinut strict normat, el neputand să „inventeze" unalt mod de raportare.

d) Auditorului statutar ii este specifică o anumita conduită deontologică precis stabilită prin codul etic.

e) Misiunea de audit statutar are un caracter permanent, ceea ce înseamnă că auditorul poate face controale in societati in once moment al exercitiului; in practice, insa, el se rezuma la 2 sau 3 interventii principale, din ratiuni de buget si pentru a nu perturba activitatea intreprinderii, si anume: interventii pentru analiza şi evaluarea controlului intern, pentru inspectia fizica (inventariere) si pentru revizia situatiilor financiare; pentru societatile cotate mar există o interventie asupra situatiilor financiare semestriale.

f)Auditul statutar se efectueaza numai prin sondaj si deci nu are loc o validare exhaustivă a tratamentului contabil al tranzactiilor si al fluxurilor exercitiului.

            g)Auditorul statutar nu poate avea imixtiuni in gestiunea societătii; el păstrează o anumita distanţă si nu poate da sfaturi şi nu poate efectua lucrări care presupun substituirea conducătorilor intreprinderii - client.

Dimpotrivă, auditul contractual se realizeaza la cererea unui client si nu în realizarea unei obligatii legale; obiectivele auditului sunt stabilite prin contract in functie de asteptarile clientului si pot fi foarte diferite de la un audit la altul.

De exemplu, conducerea unei întreprinderi sau actionarii sai pot solicita un audit financiar-contabil al intreprinderii lor, fie pentru ca ei consideră ca situatiile financiare nu sunt fiabile, fie vor să aibă o cunoastere aprofundata a situatiei financiare la un moment dat; in acest caz, un cabinet de audit sau de experti contabili aduce o opinie independentă in legatură cu problemele ridicate; tot astfel, cînd un tert doreste ia o participatie intr-o intreprindere; o societate mamă poate cere unui auditor sau expert contabil sa efectueze un audit la o filiala etc.

           

            Rolul şi obiectul auditului statutar

 

O misiune de auditare a situatiilor financiare are ca obiectiv exprimarea de către auditor a unei opinii potrivit careia situatiile financiare au fost stabilite in toate aspectele lor semnificative, conform unei referinte contabile identificate. Pentru a exprima această opinie, auditorul va folosi formula „dau o imagine fidelă" sau „prezintă în mod sincer, in toate aspectele lor semnificative" care sunt expresii echivalente.

Pentru a-si forma o opinie, auditorul reuneste elemente probante necesare pentru a trage concluzii pe care sa-si fondeze aceasta opinie.

Opinia auditorului întareste credibilitatea situatiilor financiare furnizand o asigurare ridicată dar nu absoluta; asigurarea absolută in audit nu poate exista, ca urmare a multor factori, cum ar fi: recurgerea la rationament profesional, utilizarea tehnicii sondajului, limitele inerente oricarui sistem contabil si de control intern, faptul că majoritatea informatiilor probante conduc mai mult la deductii decat la convingeri din partea auditorului.

In cadrul unui audit al situatiilor financiare, auditorul, fie ca isi desfasoara misiunea pe baza de contract, fie pe baza unui mandat, trebuie să aplice o metodologie de control care asigure - spre deosebire de celelalte forme de control - această opinie independentă în mssura sa judece sau apere in mod egal pe toţi utilizatorii informatiei contabile, pe toti actorii participanti la viaţa economico-sociala dintr-o intreprindere, si anume: actionarii, statul (bugetul), salariatii, bancile, tertii debitori si tertii furnizori etc.