Portalul tuturor contabililor din Romania

Controlul costurilor în metoda A.B.C.

Controlul costurilor în metoda A.B.C.

Analiza pe bază de activităţi  facilitează controlul costurilor. Ea se bazează pe faptul că activităţile sunt cele care consumă resursele (resursele consumate fiind calificate cheltuieli în sistemul contabil).

                  Pentru a acţiona asupra costului unui produs, trebuie:

                  Ÿ identificate activităţile care adaugă valoare produsului, în scopul suprimării activităţilor non productive (non valoare);

          Ÿ identificaţi factorii generatori de cost ai activităţilor (inductori de cost). Consumarea de resurse (de cheltuieli) de catre o activitate poate rezulta din acţiunea mai multor factori care nu sunt toţi cuantificabili. Inductorul de cost este o bază  de repartizare (imputare) a cheltuielilor indirecte asupra produselor, lucrărilor sau servicilor.

                  Exemplu de generatori de cost (inductori):

                  ð inductori non cuantificabili: nivelul calităţii aprovizionărilor; nivelul de competenţă al personalului; design-ul produsului; nivelul de eficacitate al unei tehnici; proasta coordonare a activităţii.

                  ð inductori cuantificabili: timpul de muncă; numărul de intervenţii; numărul de referinţe; numărul modelelor, caracteristicile lor.

                  Relaţia între resurse consumate şi  activităţile realizate este una directă. Obiectivul fundamental al contabilităţii pe baza de activităţi  este de a se informa asupra inductorilor cuantificabili.

                  Produsele consumă activităţi, iar costul resurselor va fi incorporat produselor indirect, prin intermediul activităţilor. Vom alege pentru fiecare activitate o unitate de masură a activităţii sau inductor de activitate (asemănător unităţii de lucru sau criteriului de repartizare) prin intermediul căruia costul activităţii este imputat produselor.

                  Astfel, cheltuielile indirecte sunt directe în ceea ce priveşte activităţile. Legile de comportare a costurilor şi  incidenţa deciziilor de gestiune asupra costurilor sunt mai bine cunoscute la nivel de activităţi  decât asupra produselor. Metoda ABC permite modelarea relaţiilor între resurse, activităţi  şi  produse.

                  Remarcă: Centrele de analiză (locurile de cheltuieli) după metoda clasică de calculaţie sunt în poziţie de intermediari între cheltuieli şi  produse (purtatori de cost) la fel ca „activităţile” în cadrul metodei ABC. Această asemănare are totuşi o diferenţă de concept. În metodele clasice „centrul de analiză” este considerat ca celulă de calcul  al cărei obiect este costul produsului. În acest context, cuvântul analiză este sinonim cu substantivul „calcul”.

                  Metoda ABC consideră activităţile ca loc unde este studiată legea de comportament a cheltuielilor în funcţie de activităţile efectuate. Calculul costului produselor nu este decât un rezultat secundar a ceea ce este  primordial: costul activităţilor şi costul produsului.

                  Metodele tradiţionale de calculaţie consideră cheltuielile ca o fatalitate. Ele măsoară cheltuielile incorporate în produs făra să identifice alte cauze în afara volumului obţinut. Ele permit numai compararea preţului produsului cu costul său, însa ele nu ajută la identificarea cauzelor pentru diminuarea costurilor.

                  Noţiunea de activitate este mai apropiată de preocupările  personalului implicat (ingineri, tehnicieni, comercianţi etc.) decât noţiunea de produs. Acţiunile de ameliorare a raportului cost-valoare sunt deci mai bine înţelese de executanţi. De asemenea, informaţia furnizată de analiza costurilor pe activităţi este mai bine înţeleasă de către utilizatorii săi.

                  Metoda ABC consideră că toate activităţile sunt „principale” în determinarea costului produselor. Relaţia între costuri şi  cauze pe care le declanşează nu este  afectată de calcule de repartiţie.